Iată ce ne transmite propaganda de la Kremlin, via Ambasada Rusiei la Bucureşti, citându-l pe secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrushev: „Europenii au fost deja atât de înmuiți (… ??? – n.m.) ideologic de Washington încât își imaginează ca și cum ar acționa în propriile interese. Sub sloganurile protejării lumii vechi împotriva așa-numitei «agresiuni rusești» în curs, ei renunță la suveranitatea lor de dragul Americii.”
Trecând peste cuvântul „înmuire” (nu ştiu dacă e vina Google Translate sau ambasada chiar a vrut să transmită ceva…), e de remarcat narativul referitor la încălcarea suveranităţii statelor occidentale de către SUA. Adică, nu Rusia încalcă suveranitatea unui stat independent, invadându-l şi atacându-l pe motiv că refuză să facă ce ordonă Putin în funcţie de viziunea sa expansionistă şi de ideologia eurasiatică, pe motiv că nu-şi doreşte „neutralitate”, ci SUA, parte a unei alianţe politico-militare defensive.
Este de remarcat şi faptul că ambele narative – şi cel cu suveranitatea, şi cel cu neutralitatea – sunt preluate şi recitate cu patos şi la noi. Aria suveranităţii este cântată însă doar pe partitură anti-occidentală, „suveraniştii” noştri nefiind revoltaţi de ce face Rusia în Ucraina. Iar în spatele cererii de neutralitate faţă de invadarea acestui stat, invocată de „imparţialii” noştri, stă de fapt intenţia de decuplare a României de NATO, care ar vulnerabiliza-o faţă de Rusia. Sunt doar părţi dintr-un spectacol regizat la Kremlin şi pus în scenă, în România, de Coloana a 5-a şi de echipa sa de zgomot formată din idioţi utili.

 

Melania Cincea

Lasă un răspuns