luni, 7 octombrie 2024
18.4 C
Орхей

Deschide.md | Iulian CHIFU // Ușor cu pianul pe scări, că nu e balalaică sau pe cine spijină România în R. Moldova

Must Read

Procesul de maturizare al unei formațiuni politice și a unui om politic trece prin cel puțin trei etape obligatorii.

Maturizarea partidelor și personalităților politice

Prima e cea de la formarea unei organizații politice, manifestații publice și organizarea de acțiuni care presupun susținere publică și participarea unui număr mare de oameni. Este prima etapă a devenirii unui om politic. Dacă nu poți coordona asemenea organizări și acțiuni, e puțin probabil să poți aspira vreodată la deținerea puterii într-un stat.

A doua etapă este cea a organizării participării unui partid sau a candidaților unui partid la alegeri. Gestiunea alegerilor și administrarea lor e un alt punct relevant, care se soldează și cu obținerea unor funcții în administrația publică locală. Cele petrecute duminică consacră, astfel Opoziția din stradă în depășirea unei etape și nevoia asumării responsabilităților de administrare aferente pozițiilor obținute în alegeri, respectiv cea pentru Primăria Chișinău. Ciclul a început pentru PPDA-PAS-PLDM odată cu alegerile prezidențiale în care Maia Sandu s-a clasat pe locul doi, cu un scor merituos, care merita consolidat și valorificat chiar de atunci.

A treia etapă este cea a accesului la Guvernarea țării, și la responsabilitățile de nivel statal, inclusiv a celor ce țin de reprezentarea țării în relațiile internaționale. Alegerile din Republica Moldova, de la sfârșit de noiembrie-început de decembrie, vor consemna, sper eu, accesul la putere al actualei Opoziții care deja nu mai e din stradă – în sensul lipsei reprezentării relevante în Parlament – ci de la Primăria Capitalei. Într-o formulă de alianță sau coaliție pro-europeană, pro-românească și unionistă ar putea să acceadă la Guvernare, ba chiar ca partidul cel mai important, deci capabil să dea premierul și să-și asume responsabilități naționale.

„…ușor cu pianul pe scări! Responsabilitatea guvernării și a relațiilor externe vine și cu cunoașterea și respectul pentru parteneri, cunoașterea activității și respectul pentru personalitățile care au servit un stat, al tău sau cel partener, și cu bunul simț caracteristic începătorului, aflat la primii pași, față de cei care au parcurs de câteva ori maratonul. Și la nivelul celor din jur, schimbările sunt necesare, pentru a putea aspira la trecerea prin maturizare la următorul nivel. Cu actualul anturaj plin de yesmani, fără critici și fără cunoscători din interior ai activității politice la nivelul la care aspiri, drumul spre un infantilism limitat de genunchiul broaștei e garantat!…”

mai mult la : deschide.md

- Advertisement -spot_img

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img
Latest News

Investigatie Recorder : Schema Nordis. Mașinăria de făcut bani a celui mai puternic clan politico-imobiliar

Hoteluri și ansambluri rezidențiale de lux în cele mai importante locații din România. Un proiect imobiliar grandios, care s-a...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -spot_img

Descoperă mai multe la Plaiul Orheian ⓜ mapamond domains

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura