luni, 2 decembrie 2024
18.4 C
Орхей

Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, intră pe piața media. A devenit creditorul principal al Mediafax Group, administrat de Adrian Sârbu, cu ținta de a fi acționar principal

Must Read

Omul de afaceri Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert, a cumpărat de la ING Bank creanța pe care banca o mai avea asupra Mediafax Group și intră, astfel, pe piața media, cu titlurile lui Adrian Sârbu din această companie, potrivit surselor Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider Principalele publicații ale grupului, aflat în insolvență de aproape 7 ani, au mai rămas Ziarul Financiar și Business Magazin, iar scopul tranzacției este ca, după un anumit interval, Șucu să devină principalul acționar. Agenția de presă Mediafax face parte dintr-o altă companie, respectiv Mediafax SA. ING a fost în discuții cu mai mulți investitori cu scopul vânzării creanței și a ajuns, recent, la un acord cu Dan Șucu, spun sursele Profit.ro.

Dan Șucu devine, astfel, principalul creditor al grupului media, cu un procent de peste 50% din masa credală. Deși transformarea creanței într-un activ este un proces de durată, scopul final al acestei tranzacții este ca Șucu să devină principalul acționar, prin transformarea creanței în active.

Contactat de Profit.ro, Dan Șucu nu a dorit să comenteze informația. Înainte de aceste tranzacții, valoarea de piață a activelor Mediafax Group, în ipoteza unei vânzări forțate, a fost calculată la aproape 5,7 milioane euro, în cadrul planului de reorganizare. Mediafax Group și-a cerut insolvența pe 16 decembrie 2014, cu datorii totale indicate în valoare de 40 milioane euro, decizia fiind semnată de judecătorul sindical în prima parte a anului 2015.. În perioada 2010-2014, compania a împrumutat 17,7 milioane de euro de la ING Bank pentru finanțarea capitalului de lucru. La momentul insolvenței, banca figura în tabelul definitiv al creditorilor cu o sumă de recuperat în valoare de 15,4 milioane euro, dar între timp au mai fost active vândute de Sârbu.

Citește mai mult la:  /www.profit.ro/povesti-cu-profit/media-advertising-csr/

- Advertisement -spot_img

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img
Latest News

Călin Georgescu și legăturile cu facțiunile pro-ruse de la Chișinău | Captura.ro

Am documentat o adresă și am descoperit o rețea: vila din Izvorani pe care Călin Georgescu o folosește ca...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -spot_img

Descoperă mai multe la Plaiul Orheian ⓜ mapamond domains

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura