Bani.md : Air Moldova a lansat o nouă cursă: Chișinău – Tel Aviv. Pentru primul zbor s-au vândut aproape toate biletele

0
1230

Compania aeriană „Air Moldova” a lansat cursa Chişinău – Tel-Aviv. Primul zbor a avut loc duminică 6 mai 2018, iar pasagerii primei curse au avut parte de multe surprize oferite de „Air Moldova”.

Noua rută va fi operată de trei ori pe săptămână, în zilele de miercuri, vineri şi duminică. Prețurile pentru aceasta cursă încep de la 99 euro într-o direcție, având toate taxele incluse în tarif.

Biletele pot fi procurate online pe site-ul companiei www.airmoldova.md, la oficiile Air Moldova, precum şi la agenţiile autorizate din ţară şi de peste hotare.

Potrivit Air Moldova, acest oraș a fost inclus în lista curselor pe care le operează compania urmare a solicitărilor nenumărate primite din partea clienților. Astfel, pentru prima cursă spre Tel-Aviv au fost vândute aproape toate biletele (85% din numarul total de locuri).

Odată cu lansarea zborurilor spreTel-Aviv, numărul curselor directe ale transportatorului naţional „Air Moldova” se ridică la cifra de 30 de destinaţii din Europa şi Asia precum: Atena, Barcelona, Bologna, Bruxelles, București, Dubai, Dublin, Geneva, Istanbul, Ecaterinburg, Florenţa, Frankfurt, Larnaca, Lisabona, Londra, Krasnodar, Madrid, Milano, Moscova, Paris, Roma, Veneția, Verona, Viena, Sankt-Petersbur, Tel-Aviv și Torino la care se adaugăcurselesezoniere – Antalya, TivatșiSharm-el-Sheikh. „Air Moldova”oferădouăclase de deservire – Economşi Business.

Amintim, pe data de 28 aprilie, 2018 a avut loc prima cursă spre Ekaterinburg. Odată cu lansarea acestui zbor, Ekaterinburg a devenit a patra destinație operată de către Air Moldova în Federaţia Rusă după Moscova, Sankt Petersburg si Krasnodar.

Cursa Chișinău – Ekaterinburg are loc de trei ori pe săptămână cu o aeronavă Airbus 319.

mai mult la : bani.md/air-moldova-a-lansat-o-noua-cursa-chisinau-tel-aviv-pentru-primul-zbor-sau-vandut-aproape-toate-biletele–102437.html

Lasă un răspuns