marți, 12 noiembrie 2024
18.4 C
Орхей

TVR Moldova | Maia Sandu: Vrem să câştigăm şi Chişinăul, dar şi alegerile parlamentare

Must Read

Preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, susţine că formaţiunea pe care o reprezintă, împreună cu Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr, îşi doreşte nu doar să câştige alegerile din municipiul Chişinău, care au loc în data de 20 mai, dar şi scrutinul parlamentar de la sfârşitul anului curent. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „În profunzime” de la postul de televiziune ProTV Chişinău.

„Vrem să câştigăm şi Chişinăul, dar şi alegerile parlamentare. Şi vreau ca toată lumea să înţeleagă corect prin această prismă – nu vorbim doar de Chişinău, trebuie să facem tot posibilul să ne unim eforturile. Nu avem dreptul să dezbinăm acum forţele antioligarhice, pro-europene”, a declarat Maia Sandu.

Referitor la mecanismul stabilit între cele două partide privind selectarea candidaţilor la parlamentare, Maia Sandu a menţionat că membrii ambelor formaţiuni au şanse egale de a ajunge în echipa pentru scrutinul parlamentar. Liderul PAS a spus că pentru selecţie vor exista două comisii: una pentru integritate şi alta pentru meritocraţie.

De asemenea, lidera PAS a afirmat că decizia adoptată în raport cu alegerile din capitală au pornit de la tabloul general, de la alegerile parlamentare. „Pentru a menţine această unitate a forţelor autentic pro-europene, antioligarhice, am ajuns la această decizie prin care îl sprijinim pe Andrei Năstase la alegerile din Chişinău şi, în acelaşi timp, am reuşit să convenim detaliile acestui acord, mecanismul de selectare a echipei atât pe liste, cât şi în circumscripţii”, susţine Maia Sandu.

Preşedinta PAS spune că va face campanie astfel încât să-şi convingă susţinătorii pentru a asigura accederea lui Andrei Năstase la funcţia de primar al Chişinăului. „Eu sunt sigură că domnul Năstase va face tot ce-i va sta în puteri ca să schimbe lucrurile spre bine în Chişinău, în acelaşi timp, suntem conştienţi cu toţii care sunt impedimentele pentru administrarea corectă a Chişinăului pe care va încerca să le creeze această guvernare. În al doilea rând, în condiţiile în care justiţia este controlată, procuratura nu-şi face treaba, lucrurile acestea vor îngreuna activitatea unui nou primar atunci când va vrea să facă ordine în instituţiile din subordine, atunci când va vrea să schimbe managementul anumitor organizaţii pentru ca lucrurile să se schimbe spre bine”, a declarat Maia Sandu.

Referitor la un posibil candidat la alegerile din municipiul Bălţi, Maia Sandu a declarat că deocamdată nu a fost luată nicio decizie.

mai mult la : tvrmoldova.md/politic/maia-sandu-vrem-sa-castigam-si-chisinaul-dar-si-alegerile-parlamentare/

- Advertisement -spot_img

Lasă un răspuns

- Advertisement -spot_img
Latest News

Zboruri Iași – Erevan, de luna viitoare, operate de FlyOne

Compania aeriană FLYONE Airlines va opera zboruri comerciale regulate de la aeroportul din Iași spre aeroportul din Erevan, capitala...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -spot_img

Descoperă mai multe la Plaiul Orheian ⓜ mapamond domains

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura