Radio Europe Libera : Controlul mixt la Cuciurgan a devenit complet funcțional

0
997

Administrația separatistă de la Tiraspol susține că Moldova și Ucraina ar pune în pericol securitatea economică a regiunii transnistrene.

Controlul comun la punctul de trecere Cuciurgan – Pervomaisk de la frontiera moldo-ucraineană a devenit complet funcțional începând de miercuri. Autoritățile Republicii Moldova spun că o anumită perioadă de timp agenții economici transnistreni care nu sunt înregistrați la Chişinău vor putea folosi acest punct vamal, însă le sugerează să-și facă totuși înregistrarea la Chişinău „dacă vor să se bucure în continuare de tot confortul care îl oferă acest punct comun de control”.

Din momentul lansării, pe 17 iulie 2017, controlul comun moldo-ucrainean la punctul de trecere Pervomaisk-Cuciurgan a funcționat în regim provizoriu. Controlul comun deplin a devenit posibil după ce președintele ucrainean Petro Poroșenko a promulgat acum o săptămână legea privind ratificarea acordului bilateral în acest sens.

Administrația separatistă de la Tiraspol, susținută de Moscova, a criticat dur de la bun început instituirea acestui control mixt, comparându-l cu o nouă blocadă economică a regiunii transnistrene. Asta, în timp ce autoritățile de la Chişinău vorbeau despre beneficii pentru populație și agenți economici, beneficii care ar consta în reducerea birocrației și în mai puțin timp petrecut în vamă. Iar Kievul a declarat că astfel va fi mărită eficiența luptei cu criminalitatea și contrabanda, fiind sporită și securitatea regională.

Înregistrarea agenților economici transnistreni în Republica Moldova se face din 2006, după ce Chişinăul a retras Tiraspolului ștampilele vamale necesare procedurilor de export. Agenții economici din regiunea transnistreană plătesc taxe vamale, dar sunt scutiți de alte taxe în bugetul Republicii Moldova, având în vedere că fac toate plățile în bugetul regiunii separatiste transnistrene.

mai mult la : www.europalibera.org/a/controlul-mixt-la-cuciurgan-a-devenit-complet-func%C8%9Bional/29177204.html

Lasă un răspuns