Aproximativ 300 de observatori Promo-LEX vor monitoriza alegerile locale noi din 20 mai în municipiul Chişinău şi alţi aproximativ 60 de observatori – în municipiul Bălţi. Contactat de IPN, directorul de programe Promo-LEX Pavel Postica a spus că Asociaţia va avea câte un observator în toate secţiile de votare deschise.
Observatorii Promo LEX sunt persoane care trec un curs de instruire şi susţin testarea de cunoştinţe privind lucrurile de bază care se întâmplă în incinta secţiei de vot. Fiecare observator Promo LEX semnează un cod de conduită. Una din obligaţiuni este non-partizanatul politic şi asumarea obligaţiei de a activa echidistant şi imparţial faţă de toţi actorii politici implicaţi în cursa electorală.
În linii mari, recrutarea observatorilor pe termen scurt are loc prin intermediul observatorilor Promo LEX pe termen lung, care şi-au început deja activitatea. Observatorul pe termen scurt are rolul de a preveni anumite încălcări în ziua alegerilor. El face o constatare a tuturor faptelor care se întâmplă în aria sa de responsabilitate, fie că este vorba de secţia de votare, fie de circumscripţia electorală. În baza observărilor, se elaborează rapoartele de monitorizare care se fac publice.
CEC a acreditat în şedinţa de ieri, 10 aprilie, 75 de observatori naţionali de la Promo LEX la alegerile locale noi. După ce vor fi acreditaţi toţi observatorii, vor avea loc seminarele de instruire pentru aceştia.
mai mult la : tvrmoldova.md/politic/circa-300-de-observatori-promo-lex-vor-monotoriza-alegerile-din-chisinau-si-balti/