Mitropolia Moldovei de sub Patriarhia Moscovei seamănă tot mai mult cu o filială raională a socialiștilor. Nu e prima oară când mitropolia subordonată popilor ruși trece la slujirea unui partid.
De obicei are „onoarea” partidul cel mai fidel politicilor sovietice, prorusești. Astfel, după ce mitropolitul Vladimir i-a cântat în strună bătrânului Vovka (Voronin), acum i-a venit rândul și lui Igoraș (Dodon).
O mână spală pe alta și amândouă fața, zice un proverb. În cazul acesta putem spune că mitropolitul Vladimir îl spală pe Dodon și amândoi pupă steluța. Nu prea înțeleg de ce Mitropolia Moldovei de sub ruși vrea să fure stema Mitropoliei Basarabiei, pentru că demultișor preoțimea de sub Vladimir nu mai are treabă cu crucea, mai bine și-ar pune pe stemă capul lui Dodon sau, și mai direct, steluța comunistă.
Azi, cu ocazia tradiționalului-netradițional Marș al tăcerii, popimea subordonată politic are toată susținerea lui Dodon. Mai mult, socialistul îi trimite o mână de ajutor lui Vladimir, pe soția sa, Galina Dodon: „Am convocat o ședință de lucru cu privire la organizarea unui șir de activități cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, marcată pe 15 mai.
În urma discuțiilor am convenit asupra organizării sub egida Președintelui Republicii Moldova a Festivalului Familiei în următoarele localități ale Moldovei.
mai mult la : deschide.md/ro/stiri/editorial/30767/Alexandru-VAKULOVSKI–Mitropolia-Moldovei-cu-Dodon-%C3%AEn-frunte.htm