Fostul primar al municipiului Chisinau și prim-vicepreședintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, nu lasă mânile în jos și continuă să-i cheme la unitate pe lideri PPDA și PAS. Chirtoacă susține că în mod normal, forțele de dreapta ar trebui să colaboreze între ele. Doar unirea tuturor forțelor anti-regim va acționa.
Ex-primarul municpiului Chișinău Dorin Chirtoacă, și actualul vicepreședinte a Partidului Liberal, susține că este pregătit să treacă „filtrul de integritate” propus de Maia Sandu, dar în același timp vrea ca lidera Partidului Acțiune și Solidaritate să i se alăture în acest exercițiu. „Eu aștept să văd unde și când mă cheamă Maia Sandu să trec acest filtru”, afirmă acesta în cadrul unei emisiuni televizate.
Vicepreședintele PL consideră că unica soluție pentru a câștiga alegerile e unificarea tuturor forțelor democratice.
Pe de altă parte, Maia Sandu, spune că este gata să meargă înainte cu o listă reprezentativă, inclusiv și cu candidați din partea PL, însă care vor fi aleși după merite.
Societatea civilă poate merge înainte doar cu candidați integri, și speră că aceștia se vor regăsi cât mai curând în rândurile partidelor declarate pro-europene si pro-democratie, dar și din rândurile cetățenilor simpli.