Despre finanțarea Partidului „Șor”, un interviu matinal cu economistul, fost ministru și deputat.

De ce Comisia Electorală Centrală nu a văzut în timpul campaniei electorale nicio problemă în faptul că Partidul „Șor” a primit bani de la operatori economici care anterior au beneficiat de fonduri publice, iar acum cere acestei formațiuni să returneze la bugetul de stat peste două milioane de lei? O convorbire pe această temă cu fostul deputat și ministru Valeriu Munteanu.

Valeriu Munteanu: „Din punctul meu de vedere, este o prevedere mult prea plastică a Legii din Republica Moldova care permite CEC-ului să nu intervină la timp, favorizând astfel Partidul „Șor” și doi, o lege care prevede că doar la sesizare pot fi astfel rezolvate chestiuni de finanțare ilegală a partidului. Or, trebuie să recunosc, am avut o atenție predilectă către acest partid și pur și simplu am văzut că acest partid are mai multe finanțări din partea unor operatori economici, spre deosebire de Blocul ACUM care nu a avut nicio finanțare în această campanie electorală din partea niciunui operator economic pentru că oamenii au înțeles foarte exact ce li se poate întâmpla și pot să atragă oprobriul guvernării dacă ar finanța Blocul ACUM.

Iată că acest Partid „Șor” a avut mai multe finanțări din partea unor operatori economici și mie mi-a luat cinci minute să intru pe site-ul Achizițiilor Publice și să văd că ei au avut contracte cu statul. Am sesizat imediat cum am observat acest lucru, după rapoartele publice ale partidului

mai mult la :  moldova.europalibera.org

Lasă un răspuns