TVR Moldova | Vicepremierul pentru Reintegrare: Jurnaliştii şi societatea civilă trebuie să aibă acces liber în stânga Nistrului

0
1180

Societatea civilă şi jurnaliştii trebuie să aibă acces liber în stânga Nistrului ca să se informeze corect. Iar Chişinăul duce tratative cu Tiraspolul pentru realizarea acestui obiectiv. Într-un interviu pentru Moldpres, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a menţionat că dialogul dintre cele două maluri s-a îmbunătăţit.

„Încerc să conving colegii de la Tiraspol să stimulăm interacţiunea dintre cei care încearcă să promoveze lucrurile, dar nu limitat sau selectiv. Societatea civilă trebuie să aibă acces pe malul stâng să poată fi informată corect şi din surse directe”, a precizat Cristina Lesnic.

Lesnic a mai spus că în acest an va fi pus accent pe implementarea acordurilor semnate între Chişinău şi Tiraspol: „Lucrurile care noi le purtăm în cadrul dialogului, cel puţin denotă că dinamica este pozitivă, că se doreşte să avem lucruri implementate. Scopul nostru nu este să avem doar documente semnate, noi vorbim despre lucruri care reprezintă un conţinut valoric real”.

Totodată, vicepremierul pentru Reintegrare a reiterat poziţia Chişinăului ca trupele militare ruse trebuie să fie retrase în mod urgent de pe teritoriul ţării noastre.

„Noi nu ne dorim ca pe teritoriul Republicii Moldova să existe trupe, nu ne dorim pentru că reprezintă un impediment pentru reintegrarea ţării”, a subliniat Cristina Lesnic.

Reprezentantului special al OSCE pentru regiunea transnistreană, Franco Frattini, a anunţat că ar putea convoca următoarea rundă de negocieri în formatul „5+2” în luna mai. Asta după ce a efectuat o vizită în Moldova.

mai mult la:

Lasă un răspuns