Liderul pedist Vladimir Plahotniuc a interpretat maneaua „Am să beau, să beau, să beau, pân-o face mâța miau!” la o petrecere organizată la 27 decembrie pentru activiștii democrați. Ospățul a avut loc la Băcioi și a marcat startul colectării semnăturilor pentru candidații acestei formațiuni în circumscripțiile uninominale.

Dintre greii pediști au fost surprinși la petrecere Vladimir Plahotniuc, Constantin Botnari și Constantin Țuțu. Aceștia au fost însoțiți de activiști, lideri ai administrațiilor publice locale și… luptători de performanță.

Petrecerea a avut loc în Sala de ceremonii „Armonie” din Băcioi, satul de baștină al lui Constantin Țuțu. Localul aparține familiei fostului primar de Băcioi, Ion Borș. Ospățul la care au participat cel puțin o sută de persoane a fost organizat de către deputatul Țuțu.

Printre invitați au mai fost surprinși primarul de Trușeni, Ion Apostol, cercetat penal de către Procuraura Anticorupție pentru înstrăinarea ilegală a terenurilor, luptătorii de la Clubul „ProTeam” al lui Constantin Țuțu – Stas Golban, Alexandru Beschieru și Radu Crețu, șeful Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat și Ghenadie Iurco.

mai mult la :  www.anticoruptie.md

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here